MAE rus: Apărarea antirachetă, pe agenda discuțiilor dintre Serghei Lavrov și Titus Corlățean

MAE rus: Apărarea antirachetă, pe agenda discuțiilor dintre Serghei Lavrov și Titus Corlățean
Publicat: 05/07/2013, 14:05
Actualizat: 22/10/2014, 01:12

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, și omologul său român, Titus Corlățean, se vor întâlni la 9 iulie la Moscova pentru a discuta despre o serie de probleme de interes bilateral și internațional, între care securitatea europeană, a anunțat vineri purtătorul de cuvânt al diplomației ruse.

„Intenționăm să ne formulăm poziții de principiu cu privire la stabilirea relațiilor cu UE și NATO și vom avea un schimb de păreri despre mijloacele de perfecționare a arhitecturii securității europene, punând accent pe problema apărării antirachetă”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomației ruse, Aleksandr Lukașevici, în cadrul unei întâlniri cu presa, citat de RIA Novosti, în pagina electronică.

În plus, în cadrul întâlnirii, părțile vor semna un acord privind crearea unui Centru rus de știință și cultură la București și programe de cooperare în domeniile culturii, presei, sporturilor, tineretului și turismului, a precizat Lukașevici.

Vizita oficială la Moscova a ministrului român de Externe, Titus Corlățean, va avea loc în perioada 8-10 iulie, deplasarea fiind efectuată la invitația omologului său rus, Serghei Lavrov, a anunțat MAE.

„Aceasta reprezintă prima vizită bilaterală la nivel de miniștri de externe din februarie 2009”, a afirmat, într-o conferință de presă, purtătorul de cuvânt al MAE, Brândușa Predescu.

În afara convorbirilor oficiale cu Lavrov, Corlățean va mai avea întrevederi cu președinții comitetelor pentru afaceri de externe din Duma de Stat și Consiliul Federației, precum și cu copreședintele din partea rusă a Comisiei interguvernamentale mixte pentru cooperare economică și tehnico-științifică.

De asemenea, oficialul român va susține o prelegere la Academia Diplomatică a MAE rus.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Momentul în care un bărbat își dă seama că de 30 de ani locuia lângă...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Cum a apărut fosta iubită a lui Smiley! A atras toate privirile la EURO...
Vlăduța Lupău și Adi Rus au devenit părinți pentru a doua oară! Prima imagine cu...
„Plecați acasă!”. Turiștii din Barcelona au fost alungați de la terase și atacați cu pistoale...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Cauza reală a morții lui Marilyn Monroe! Ce s-a întâmplat ore întregi cu trupul neînsufleţit...
SURSE: cum se modifică OUG 84 - antidrog. INML susţine că termenul de 72 de...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
A dat Bacalaureatul, însă moartea l-a luat la scurt timp după. Un tânăr de 18...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Dacia lucrează la un nou model. Acesta va înlocui un BEST SELLER ce a dominat...
Hamas: Netanyahu împiedică negocierile / Cele patru condiţii care împiedică acordul
Imagini DE ARHIVĂ cu valurile de CĂLDURĂ de pe vremuri
Este INTERZIS prin lege pentru șoferii care intră în țară. Nu poți circula dacă ai...
Scandalul testelor antidrog. Condițiile în care șoferii pot primi permisul înapoi
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și...
VIDEO Edu.ro Rezultate BAC 2024: S-au afișat notele. Scrie codul tău și află ce medii...
Cât de mult îl iubește Corina Caciuc pe Laurențiu Reghecampf: “Nu cred că există un...
Nikita, marea absentă de la Neversea. Motivul pentru care n-a mai ajuns să cânte cu...
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât...
Canada se confruntă cu o rată a șomajului record
×